ActualitateUltima oră

100 de tehnicieni din minerit vor deveni specialiști în meserii verzi, cu ajutorul RenewAcad

Târgu Jiu, 06 decembrie 2023RenewAcad, Academia de Consiliere și Pregătire Profesională pentru Surse Regenerabile de Energie, și OMV Petrom, cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, și-au unit forțele pentru a înființa un centru de pregătire la Târgu Jiu (Județul Gorj), cu scopul de a susține reconversia profesională a tehnicienilor din minerit. În acest centru, începând de luni, 4 decembrie 2023, are  loc primul curs din cadrul proiectului RenewAcad – Târgu Jiu, prin care 100 persoane din minerit vor obține specializarea de Instalator pentru sisteme fotovoltaice solare.

Concret, proiectul care a început luni, 4 decembrie 2023, este finanțat de către OMV Petrom și este implementat și cu sprijinul Fundației Șanse Egale și al RESS – Renewable Energy School of Skills, cea mai mare rețea de centre de pregătire pentru surse regenerabile din România.

„Tranziția către economia verde nu poate fi realizată fără specialiști care să stăpânească cele mai noi tehnologii în domeniu. Prin strategia noastră pentru anul 2030, vom investi aproximativ 3,7 miliarde de euro pentru a asigura energie mai curată, pentru o viață mai bună. Suntem în curs de a dezvolta o capacitate instalată de fotovoltaice de peste 1 GW, reprezentând peste 10% din capacitatea solară estimată a României. Prin colaborarea cu CE Oltenia, vom construi parcuri fotovoltaice cu o capacitate totală de aproximativ 450 MW. Contribuim astfel la reducerea emisiilor și la crearea unei noi industrii, mai sustenabile, în Oltenia.a declarat Ionuț-Cristian Ciubotaru, Vice-President, Business Development, Downstream Gas & Power în cadrul OMV Petrom.

RenewAcad este un proiect pe termen lung, implementat în mai multe faze, prima dintre ele fiind cea prezentată azi, care reprezintă o punte între educarea și formarea profesională în domeniul surselor regenerabile de energie a unui număr de peste 100 de angajați ai CE Oltenia. Programe ca acesta ne dau siguranța că România este pregătită pentru tranziția către un viitor mai verde”, a spus, la rândul său, Sebastian-Petre Enache, director al RESS – Renewable Energy School of Skills.

Inițiativa de reconversie profesională a minerilor din Valea Jiului către zona regenerabilelor, derulată de RenewAcad va continua și 2024, cu încă 100 de persoane. Din anul 2019 și până în prezent, RenewAcad a fost implicat în introducerea de noi Standarde Ocupaționale și de Meserii și în pregătirea a peste 10.000 de profesioniști pentru tranziția energetică.

Despre OMV Petrom

OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de țiței și gaze la nivel de grup de aproximativ 43 milioane bep în 2022. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și operează o centrală electrică de înaltă eficiență de 860 MW. Pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România și în țările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 benzinării, sub două branduri, OMV și Petrom.

OMV Petrom este o companie în care acționarii români dețin peste 42% din acțiuni (din care statul român, prin Ministerul Energiei, deține 20,7%, iar 21,7% sunt deținute de fondurile de pensii din România, la care se adaugă aproape 500,000 de investitori individuali și alte entități românești). OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deține 51,2% din acțiunile OMV Petrom, iar restul de 6,4% sunt deținute de alți investitori străini. Din totalul acțiunilor OMV Petrom, 28,1% se tranzacționează liber la Bursa de Valori București.

OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu circa 39 miliarde de euro reprezentând taxe, impozite și dividende plătite în perioada 2005 – 2022. În aceeași perioadă, compania a investit aproximativ 17 miliarde de euro. În anul 2022 impozitele plătite de OMV Petrom au asigurat 7% din veniturile fiscale ale României.

Din 2007, OMV Petrom a integrat în strategia sa de business principiile responsabilității corporatiste. În perioada 2007 – 2022, compania a alocat circa 120 milioane de euro pentru dezvoltarea comunităților din România, concentrându-se pe protecția mediului, educație, sănătate și dezvoltare locală.

Pe 29 iulie 2020, OMV Petrom și-a anunțat sprijinul pentru recomandările emise de Task Force on Climate-related Financial Disclosures (TCFD), Grupul operativ pentru publicarea informațiilor financiare referitoare la schimbările climatice privind riscurile și oportunitățile asociate schimbărilor climatice. OMV Petrom raportează anual progresul realizat în ceea ce privește implementarea acestor recomandări.

 

Despre Fundația Șanse Egale

Fundația Șanse Egale este o organizație non-guvernamentală înființată în anul 2008, care are ca principal scop dezvoltarea unui mediu de educație și sănătate mai bun pentru copii și adolescenți. Prin campaniile desfășurate, această fundație a susținut și sprijinit copiii și adolescenții cu rezultate bune la învățătură, dar fără posibilități materiale și, de asemenea, a ajutat copii talentați să-și dezvolte aptitudinile în diferite domenii.

 

Despre RESS – Renewable Energy School of Skills

Renewable Energy School of Skills este cea mai mare rețea de centre de pregătire pentru energie regenerabilă din România, având cinci locații în Constanța, București, Târgu Jiu, Petroșani, Arad și Galați. RESS furnizează cursuri tehnice pentru formarea profesională în energii verzi, eolian și fotovoltaic, cursuri acreditate internațional și autorizate local. Renewable Energy School of Skills a pregătit și pregătește în continuare peste 90% din personalul care lucrează în domeniul energiilor regenerabile, în baza a peste 150 de module tehnice, printr-o metodă bazată pe cursuri practice în laboratoare dotate cu tehnică de ultimă generație.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *