Ultima oră

Ce mesaj a transmis de Constantin Ștefan la finalul mandatului de secretar de stat

Constantin Ștefan, vicepreședintele PSD Gorj, și-a încheiat mandatul de secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei. Acesta a transmis un mesaj pe pagina sa de Facebook:
„Pe 05.10.2023 am încheiat un capitol profesional cu multe provocări, încercări și obstacole, care pe mine m-au definit și m-au întărit ca OM.
Le mulțumesc colegilor din cabinet dar și colegilor din PSD care mi-au fost alături și m-au susținut în perioadele dificile ale mandatului meu de Secretar de Stat în Ministerul Energiei.
Îi mulțumesc domnului Sebastian – Ioan Burduja – Ministrul Energiei pentru colaborarea excelentă pe care am avut-o încă de la preluarea mandatului domniei sale“.
Constantin Ștefan a prezentat și câteva dintre realizările sale în funcția pe care a ocupat-o: „Menționez că această bună colaborare s-a concretizat prin preluarea și punerea în aplicare a soluțiior propuse referitoare la menținerea activității CE Oltenia, propuneri înaintate atât domniei sale, cât și domnului Marcel Ciolacu, Prim-ministrul României, prin intermediul rapoartelor de analiză și notelor de informare.
Amintesc aici doar câteva dintre acestea:
Preluarea propunerii privind constituirea grupului de lucru (inițial: la nivel guvernamental) care să analizeze și să înainteze propunerile concrete care să stea la baza negocierii actualei forme a Planului de Restructurare al CE Oltenia și a PNRR – Componenta 6 Energiei, respectiv să monitorizeze și să evalueze ducerea la îndeplinire a celor enunțate mai sus;
Luarea în considerare a Studiului de adecvanță al Transelectrica – ca până în anul 2030 CE Oltenia să mențină în exploatare comercială minim 1.500 MW – 5 gr. en. de 330 MW;
 Demararea, cu celeritate, a procedurilor de notificare și negociere cu CE în scopul decalării Planului de Restructurare al CE Oltenia până la realizarea noilor grupuri energetice pe gaz de la Turceni și Isalnița;
Modificarea legislației care să reglementeze noțiunea de „rezervă de capacitate” din perspectiva funcționării pieței de energie.
Toate acestea având ca fundament atât asigurarea securității energetice a României cât și necesitatea menținerii miilor de locuri de muncă la CE Oltenia“.
Constantin Ștefan a amintit și de sesizarea făcută public cu privire la întârzierile de cel puțin 2 ani privind punerea în funcțiune a noilor grupuri energetice pe gaz de la Turceni și Ișalnița (iunie 2026).

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *