Pentru a încuraja natalitatea, această țară a venit cu o soluție pentru cei ce doresc să devină părinți: 3 zile libere pe săptămână. Această măsură este una aparte și vine în sprijinul natalității, având în vedere că populația acestui stat este tot mai îmbătrânită.
Guvernul metropolitan din Tokyo a anunțat un proiect ambițios care permite angajaților să adopte un program de lucru de patru zile pe săptămână. Această măsură, programată să înceapă în aprilie 2025, reprezintă un răspuns direct la una dintre cele mai mari provocări ale Japoniei: criza natalității. Într-o țară unde rata nașterilor este în continuă scădere, inițiativa are scopul de a încuraja familiile să își extindă numărul de membri, oferind mai mult timp pentru creșterea copiilor și pentru îmbunătățirea echilibrului dintre viața profesională și cea personală.
3 zile libere pentru cei ce doresc să devină părinți
Noua politică permite angajaților administrației municipale din Tokyo să beneficieze de o zi liberă suplimentară în fiecare săptămână, la alegerea lor. Aproximativ câteva mii de persoane vor putea experimenta acest model, care este parte a unui val global de reforme ale săptămânii de lucru, popularizat sub formula „patru zile de muncă, trei zile libere”.
Zile libere
Datele arată că populația Japoniei a scăzut constant timp de 16 ani, iar în capitală numărul nașterilor a scăzut cu peste 15% între 2012 și 2022. Guvernatorul Tokyo, Yuriko Koike, a subliniat că această schimbare este menită să reducă presiunile care împiedică multe cupluri să devină părinți. „Nu ar trebui ca nimeni să fie nevoit să aleagă între carieră și viața de familie”, a declarat Koike. În plus, guvernatorul a evidențiat că emanciparea femeilor reprezintă o prioritate, într-o societate cunoscută pentru lipsa flexibilității în politicile de muncă.
Lipsa timpului liber contribuie la rata scăzută a natalității
Măsura adoptată la Tokyo reflectă o schimbare de mentalitate în Japonia, unde termenul „karoshi” – care descrie moartea prin suprasolicitare – este încă foarte relevant. Colaborarea cu organizația internațională 4 Day Week Global, care susține săptămâna de lucru redusă, a oferit un cadru pentru implementarea acestei politici. Experimentele similare derulate în peste 20 de țări, printre care Germania, Brazilia și Africa de Sud, au demonstrat beneficii precum creșterea productivității, reducerea zilelor de concediu medical și o mai mare retenție a angajaților.
În Japonia, lipsa timpului liber contribuie semnificativ la rata scăzută a natalității. De aceea, Tokyo mizează pe faptul că oferirea unei zile libere suplimentare va încuraja mai multe cupluri să își întemeieze familii. De altfel, măsura vine într-un moment critic: numărul nașterilor din Japonia ar putea scădea sub 700.000 în 2024, marcând o premieră istorică de la începutul înregistrărilor.
Pe lângă reducerea stresului asupra familiilor, proiectul își propune să schimbe percepțiile culturale legate de echilibrul muncă-viață personală, trimițând un semnal clar că prioritățile sociale și economice ale Japoniei încep să se reorienteze. Sursa: Bugetul.ro
0 295