Guvernul României a dat o hotărâre care vizează suplimentarea sumei prevăzută ca justă pentru despăgubirile aprobate privind aprobarea amplasamentului și declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată situate în coridorul de exproprieri de la Cariera Jilț Nord. Prin această decizie, Cariera Jilț Nord urmează să producă 4,5 milioane de tone de cărbune anual. Hotărârea va duce și la unele modificări de personal la perimetrul respectiv. Mai exact, unii dintre angajații de la Cariera Jilț Sud urmează să fie mutați cu activitatea în perimetrul respectiv. Decizia nu este una surprinzătoare mai ales că durata de viață a Carierei Jilț Sud nu este una lungă, conform Planului de Restructurare semnat de Complexul Energetic Oltenia cu Comisia Europeană. De acest subiect au fost anunțați și salariații de la perimetrul Jilț Sud, iar acum așteaptă cu interes să vadă cine își va schimba locul de muncă în perioada următoare.
0 2.844