Crește numărul cazurilor de coronavirus în Bulgaria, iar guvernul de la Sofia anunță că va impune restricții pentru a controla noul val al epidemiei.
În următoarele zile, Bulgaria va intra în zona portocalie, ceea ce înseamnă restricții ce ar putea fi introduse de săptămâna viitoare.
Ministrul Sănătății din țara vecină spune că numărul bolnavilor de coronavirus din secțiile ATI a crescut de la 100 la 160 într-o singură zi, iar numărul celor confirmați cu sars-Cov-2 este tot mai mare de la o zi la alta, ceea ce arată că intensitatea pandemiei a crescut.
Din luna iulie, varianta Delta este dominantă în Bulgaria, în condițiile în care rata de vaccinare anticorona este de doar 20 la sută, ceea ce reprezintă un nivel prea mic de protecție în fața valului 4, mai spune oficialul.
Deocamdată ministrul Sănătății din Bulgaria a anunțat că de săptămâna viitoare vor fi introduse restricții în toata țara, că se va urmări aplicarea lor dar nu a enumerat și care vor fi acestea. Bulgaria este acum în zona verde a țărilor cu risc epidemiologic scăzut, iar turiștii români pot intra în țara vecină fără restricții și fără documente medicale legate de vaccinare, testare sau trecere prin boală.
Și în România, numărul persoanelor infectate cu Covid 19 a sărit de pragul de 600, potrivit datelor CNCAV, vineri, 20 august. De asemenea, a crescut numărul pacienților internați la Terapie Intensivă și a ajuns la 167.
Sursa: europafm.ro