Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj au încheiat, în decursul lunii iulie a.c., un număr total de 166 procese-verbale de control, atât în domeniul relațiilor de muncă, cât și în domeniul securității și sănătății în muncă. Pentru neregulile constatate, inspectorii de muncă au aplicat un număr de 106 sancțiuni contravenționale, dintre care 105 sunt amenzi în valoare totală de 1.010.000 lei și un avertisment. În vederea remedierii deficiențelor constatate, inspectorii de muncă au dispus în sarcina angajatorilor controlați un număr total de 457 măsuri.
Inspectorii ITM Gorj au depistat 50 de cazuri de muncă nedeclarată, 47 de cazuri pentru primirea la muncă a unei persoane fără încheierea contractului individual de muncă în formă scrisă, cel târziu în ziua anterioară începerii activității și 3 cazuri pentru primirea la muncă a unui salariat cu depășirea duratei timpului de muncă stabilită în cazul contractelor individuale de muncă cu timp partial, valoarea amenzilor fiind de 585.000 lei
„În acțiunile întreprinse individual, cât și alături de alte instituții, precum Inspectoratul Județean de Jandarmi Gorj și Inspectoratul Județean de Poliție Gorj, efectuate atât în timpul săptămânii, cât și în weekend, activitatea de control a vizat angajatorii care activează în domenii precum panificație, construcții, comerțul cu amănuntul, fabricarea produselor din carne și restaurante“, se arată într-un comunicat al ITM Gorj.
„Readucem în atenția opiniei publice faptul că persoana care prestează muncă nedeclarată nu are siguranța muncii prestate, este lipsită de protecție socială (lipsa drepturilor conferite de un contract de muncă, cum ar fi cele la concediu remunerat și la concediu medical, precum și lipsa dreptului la pensie și la indemnizația de șomaj)”, a declarat George Octavian Romanescu, inspector-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj.