Dezvăluiri

900 de angajați ai CEO nu sunt sindicalizați

Numărul angajaților din Complexul Energetic Oltenia nesindicalizați se menține la un nivel ridicat. În momentul de față, sunt peste 11.000 de mineri și energeticieni la Complexul Energetic Oltenia. Potrivit reprezentanților sindicali, în companie sunt aproape o mie de angajați care nu sunt înscriși în vreo organizație sindicală.

Dumitru Pârvulescu, președintele Federației Naționale Mine Energie, a declarat că nu este obligatorie adeziunea la un sindicat. Oamenii beneficiază de aceleași drepturi, chiar dacă sunt sau nu înscriși într-o organizație sindicală. Cu toate acestea, ar trebui să existe o implicare la nivelul mișcării sindicale.

„Este mult mai simplu să stai pe margine și să îți vină drepturile, fără să ai vreo implicare. Dar legea asta spune că se aplică tuturor salariaților Contractul Colectiv de Muncă negociat de federațiile reprezentative sau sindicatul majoritar. Toată lumea are aceleași drepturi”, a declarat Dumitru Pârvulescu, președintele Federației Naționale Mine Energie.

În același timp, la nivelul Complexului Energetic Oltenia există 4 federații reprezentative. Există o inițiativă de a fi înființat un sindicat majoritar, însă nu s-a concretizat ceva până în momentul de față.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *