Ultima oră

Noi modificări la sistemul de asigurări sociale. Sunt vizați cetățenii care nu au serviciu

Sunt veşti bune pentru românii care nu au contract de muncă. Apar reguli noi la sistemul de asigurări sociale, astfel că şi aceste persoane vor beneficia de anumite drepturi.

Persoanele care nu au contract de muncă pot și ele să se înscrie individual în sistemul de asigurări sociale de stat pentru a avea dreptul la asigurări medicale şi la concedii plătite, potrivit unei ordonanțe de urgență adoptate de Guvern în ultima ședință.

Venitul lunar înscris în contractul de asigurare nu va putea depăși valoarea a trei salarii minime brute pe țară pentru orice tip de concediu medical.

Inițiatorii proiectului de ordonanță de urgență, ce a trecut recent de Executiv, susțin că există o discrepanță între suma de contribuții și banii plătiți ca indemnizație, de aceea, venitul lunar nu va mai putea depăși valoarea a trei salarii minime brute pe țară pentru orice fel de tip de concediu medical, inclusiv pentru cel de sarcină sau lăuzie.

Pe de altă parte, venitul menționat trebuie să fie același cu cel înscris în declarația fiscală depusă în vederea plății contribuției de sănătate sau, după caz, cu media veniturilor lunare înscrise în declarație.

Cei interesați trebuie să știe că toate contractele aflate în derulare la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe de urgență vor fi modificate prin acte adiționale, prin notificarea Casei de Asigurări de Sănătate.

Inițiatorii proiectului mai spun că modificările aduse prin acest proiect de ordonanță de urgență vizează implementarea unui mecanism echitabil și unitar pentru calculul indemnizațiilor de asigurări sociale de sănătate, astfel încât fondurile alocate în acest domeniu să fie gestionate cât mai bine, potrivit romania-actualitati.ro.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *