PoliticăUltima oră

Aldescu, noul președinte al PNL Albeni

Cristi Aldescu, președinte al Federației Naționale Sindicale ”Ambu –San” și lider sindical la nivel local și central, cu experiență de peste 20 de ani în domeniul serviciilor de sănătate,, a intrat în politică. Aldescu a preluat funcția de președinte interimar al organizației PNL Albeni și este convins că va construi în jurul său o echipă puternică

PNL Gorj a anunțat, marți, prin intermediul unui comunicat de presă, faptul că Aldescu a devenit liberal. De altfel, numirea sa în funcția de președinte interimar al organizației Albeni a PNL a fost votată, la finele săptămânii trecute, în Biroul Politic al PNL Gorj.

”Partidul Național Liberal Gorj continuă să-și întărească echipa și să identifice cele mai bune soluții pentru fiecare comunitate în parte.

Cu sprijinul membrilor organizației PNL Albeni, Cristinel Aldescu, a preluat funcția de președinte interimar și va construi în jurul său o echipă puternică. De peste 20 de ani, Cristinel Aldescu este în slujba oamenilor ca lider de sindicat la nivel local și central. Este născut și crescut în Albeni, comunitate cu care nu și-a pierdut niciodată legătura.

Noul președinte al PNL Albeni nu a mai fost membru al niciunui partid politic, își dorește să pună umărul la dezvoltarea comunității și consideră fondurile europene ca fiind cea mai bună soluție”, a transmis Departamentul de Comunicare PNL Gorj

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *