O competiție de lectură destinată elevilor din mediul rural va avea loc la finalul acestei săptămâni. Este vorba de etapa județeană a Olimpiadei pentru elevii din mediul rural „Universul cunoașterii prin lectură” – clasele V – VIII. Olimpiada seva desfășura sâmbătă, 1 aprilie, la Școala Gimnazială „Gheorghe Tătărăscu”, din Târgu Jiu. Proba va începe la ora 10:00 și va dura două ore. Elevii vor avea acces în sălile de concurs în intervalul orar 9:00-9:30, având asupra lor documente de identitate-cartea de identitate sau carnetul de elev vizat pentru anul școlar în curs. Eventualele contestații se vor depune la secretariatul unității de învățământ, în intervalul orar 10:00-12:00.
Olimpiada este o competiţie naţională de excelenţă, la care pot participa elevi din ciclul gimnazial, din mediul rural, din toate judeţele ţării, din învăţământul de stat, particular şi confesional. Olimpiada este o competiție transdisciplinară, ce se adresează elevilor de la unitățile de învățământ din mediul rural, capabili de performanţă, creativi și dornici să își valorifice pasiunea pentru cunoaștere prin lectură. Participarea la competiție este opțională și individuală. Totodată, constituie un context favorabil pentru valorificarea, în spiritul egalității de șanse, de către cadre didactice de la școlile din mediul rural, a competenței pedagogice și a celei științifice. Vizează dezvoltarea la elevi a unor competențe dobândite atât la orele de limba și literatura română, cât și la alte discipline, competențe centrate pe următoarele acțiuni specifice învățării eficiente: identificarea, prelucrarea, utilizarea, exprimarea, analizarea/sintetizarea, evaluarea/aprecierea/interpretarea. Integrează cunoștințe din diferite domenii, dobândite de către elevi prin lectură conștientă și dirijată, fiind evaluat, în cadrul ei, nivelul de înțelegere a mesajului din textele ficționale și nonficționale, aparținând unor variate stiluri funcționale. La etapa națională, din fiecare județ va participa câte un echipaj alcătuit din patru elevi (câte un elev pentru fiecare clasă gimnazială, primul din ierahia clasei la care a concurat, stabilită în urma etapei județene a olimpiadei).