„Fi (sic – n.r.) sigur ca mâine sunt chemat la raport! Cum mi-am permis să deranjez un ziarist de-al lu domnu primar…asta este de eliminare direct…o să rămân pe drumuri vă dați seama?? Vai și amar de capu’ meu…sictir!“.
Nu a fost controlat de instituțiile statului
Hortopan și-a ridicat vila de pe malul lacului, pe Strada Barajului, în urmă cu mulți ani, când nu făcea politică sau dacă făcea, era membru PNL și făcea echipă cu șefii municipalității, așa că nu poate invoca faptul că a fost o victimă politică. Pur și simplu, arhitectul Hortopan a construit ilegal, fără autorizație de construire, probabil, caz unic în România. Deoarece nimeni nu a sesizat această ilegalitate crasă, asta și pentru că, între timp, Hortopan a ajuns consilier județean din partea PNL și nu a fost deranjat de vreun organ al statului, s-a împlinit termenul de prescripție și Poliția Locală nu mai poate să-l amendeze.
De ce nu i poate elibera autorizație de construire
Primăria Târgu Jiu a solicitat, în vremea în care nu se auzise de Hortopan ca politician, aviz de la Hidroelectrica, pentru a-i fi eliberată autorizația de construire. Trebuie spus că, în proximitatea vilei de lux a lui Alexandru Hortopan se află un teren, proprietatea Hidroelectrica, adică așa numita zona de protecție a Jiului, astfel că era normal ca deținătorul terenului să își dea acordul ca pământul său să fie „călcat“ zilnic de profesorul, arhitectul și membrul USR, în caz contrar putându-se considera încălcarea proprietății, ceea ce face zilnic Alexandru Hortopan, chiar de mai multe ori pe zi.
Cum arhitectul nu a putut să obțină un asemenea aviz, nici autorizația de construire nu i s-a putut elibera.