Ultima oră

Tânăr reținut după un scandal într-o benzinărie

Polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizați de o femeie, cu privire la faptul că într-o stație PECO din comuna Alimpești a avut loc un eveniment rutier cu pagube materiale.

„Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că doi tineri de 27 și 25 de ani, ambii din comuna Baia de Fier, în urma unui conflict spontan generat de consulul de alcool, s-ar fi agresat fizic cu alți doi bărbați, iar după conflict ar fi părăsit locația.

Din cercetări, polițiștii au stabilit că tânărul de 27 de ani, ar fi acroșat un autoturism parcat în stația PECO, după care s-a deplasat conducând autoturismul pană la Spitalul Orașului Novaci, unde a fost identificat de polițiști.

Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, acesta indicând o concentrație de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice.

În urma cercetărilor, polițiștii au reținut un bărbat de 36 de ani, din comuna Alunu, județul Vâlcea, fiind bănuit de comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe“, au transmis reprezentanții Poliției Gorj.

 

 

Cercetările sunt continuate de polițiști, sub supravegherea unuității de parchet competente, în vederea documentării întregii activități infracționale a bărbaților.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *