Primăria Rovinari a elaborat 36 de proiecte pentru a obține finanțare de la bugetul central pentru reabilitarea termoenergetică a blocurilor din oraș. Gabriel Crăc, administratorul public al Primăriei din Rovinari, a declarat că din momentul în care vor exista surse certe de finanțare se va trece la semnarea contractelor. Potrivit lui Gabriel Crăc, până în momentul de față, în orașul Rovinari au fost reabilitate termoenergetic 12 blocuri de locuințe. De asemenea, sunt în curs de reabilitare termică 16 blocuri.
„Sperăm să fie finalizate lucrările în termenele stabilite prin contracte. Avem o firmă care a câștigat mai multe blocuri și care ar vrea să ardă etapele, să pună zăpadă pe cât mai multe. Dar le-am pus în vedere să respecte toate etapele și să execute toate lucrările în ordinea stabilită. Vorbim de șarpantă, subsol, tâmplăria și anveloparea. Toate trebuie executate, finalizăm lucrarea și apoi trecem la alt bloc”, a declarat administratorul public al Primăriei Rovinari. În localitate sunt în total 93 de blocuri.