O nouă ediție a Festivalului Lavandei va avea loc la Târgu Jiu în zilele de 1 și 2 iulie în localitatea componentă Polata, lângă Târgu Jiu.
Vor avea loc trei ateliere diferite (fiecare cu activități multiple în funcție de vârsta celor înscriși) în care fiecare dintre participanți va avea ocazia să-și dezvolte latura creativa, să creeze diferite lucruri, să picteze sau să confecționeze obiecte pe care le vor lua ca amintire acasă.
Va exista și un atelier de pictură pe față, mascote și multe, multe baloane mov ce se vor înălța spre cer. În mijlocul plantației cu lavandă a fost construită și o căsuță de poveste pe care publicul o poate vizita. Programul de vizitare va fi între orele 11.00 și 19.00. Vor fi disponibile parfumuri pe bază de lavandă, limonadă cu lavandă, diferite produse realizate manual. Potrivit organizatorilor, copiii până în 7 ani beneficiază de gratuitate. Taxa de vizitare este 15 lei.