Un veteran de război din comuna Aninoasa a împlinit, marți, 1 august, vârsta de 103 de ani. Constantin Bădescu a fost sărbătorit de autorități.
„O poveste de viață impresionantă! Astăzi sărbătorim o personalitate a județului nostru – domnul Constantin C. Bădescu, erou adevărat, veteran de război, ce a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial, care împlinește frumoasa vârstă de 103 ani! Vă invităm să îi transmitem urările noastre omului ce și-a pus întreaga viață în slujba țării – cu demnitate, vitejie și dragoste față de semenii săi, apărând valorile fundamentale ale poporului român. La mulți ani domnule Constantin C. Bădescu, și mulțumim pentru sacrificiul și abnegația cu care v-ați apărat țara!“, au transmis reprezentanții Instituției Prefectului-Județul Gorj.