Un cod galben de instabilitate atmosferică a fost emis pentru judeţe din sud-vestul ţării, fiind valabil până marţi la ora 16:00.
Conform ANM, în acest interval, în sud-vestul ţării vremea va fi instabilă. Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 55…65 km/h), vijelii şi izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 25…30 l/mp şi izolat peste 40 l/mp.
De la ora 16 este valabil un Cod galben de instabilitate atmosferică, valabil până la ora 21, care vizează mai multe județe din jumătatea vestică a țării.
„În intervalul menționat, în Crișana, estul Olteniei, vestul Maramureșului și al Transilvaniei, precum și în Carpații Occidentali și Meridionali, vremea va deveni treptat instabilă. Vor fi perioade cu intensificări ale vântului (rafale de 55…65 km/h), vijelii, averse torențiale, descărcări electrice și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25…30 l/mp și izolat peste 35 l/mp”, a transmis ANM.
De asemenea, marți, în același interval, orele 16-21, va fi în vigoare și un Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată în județele Timiș, Caraș-Severin, Gorj, Mehedinți, Dolj și în unele zone din Hunedoara.
„În Banat, jumătatea de vest a Olteniei și sud-vestul Transilvaniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Vor fi intensificări ale vântului (rafale în general de 70…80 km/h), pe alocuri vijelii puternice, averse torențiale, descărcări electrice și grindină. În intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 35…40 l/mp și izolat peste 50…60 l/mp”, mai spun meteorologii.
O nouă serie de atenţionări valabile de marţi, de la ora 21, până miercuri la prânz vizează jumătatea de vest a ţării.
„În intervalul menţionat în Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei şi local în Crişana, Muntenia şi vestul Olteniei, vremea va fi instabilă. Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 55…65 km/h) şi izolat vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 25…30 l/mp şi izolat peste 40 l/mp”, transmite ANM care a emis o atenţionare cod galben.
„În cea mai mare parte a Olteniei, local în vestul Munteniei şi Carpaţii Meridionali, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Vor fi averse torenţiale, descărcări electrice, iar în primele ore ale intervalului şi intensificări ale vântului (rafale în general de 70…80 km/h) şi pe arii restrânse vijelii puternice şi grindină. În intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 35…40 l/mp şi izolat peste 50…60 l/mp”, precizează meteorologii, care au emis o atenţionare cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată.
Miercuri perioade cu instabilitate atmosferică accentuată vor fi mai ales în jumătatea de est a teritoriului.
Sursa: News.ro