Ultima oră

Incendiu la o butelie cu acetilenă în incinta unei cariere

Pompierii au intervenit de urgenţă, în această după-amiază, pentru a lichida un incendiu produs la o butelie cu acetilenă, aflată în incinta Carierei de Piatră din localitatea Păuliș, din Arad.

Pompierii militari ai Detașamentului Arad cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD au intervenit astăzi după amiază la un incendiu produs la o butelie cu acetilenă aflată în incinta Carierei de Piatră din localitatea Păuliș

La locul evenimentului au fost solicitați și pompierii voluntari ai SVSU Păuliș.

La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta cu flacără deschisă la nivelul unei butelii cu o capacitate de 60 de litri, încărcată cu acetilenă. Pompierii militari au acționat pentru răcirea buteliei, închiderea acesteia și asigurarea măsurilor specifice.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime, pompierii militari acționând și pentru asigurarea unui perimetru de siguranță pentru protecția persoanelor aflate în proximitate.

Datorită intervenției prompte pericolul a fost îndepărtat.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *