“Partidul va decide. Ne vedem în continuare de treabă, dacă nu suntem aleși unul dintre noi. Sunt două posturi pentru PSD”, declara senatorul Scarlat Iriza, în urmă cu câteva zile.
Și partidul a ales: Valeriu Steriu, purtător de cuvânt al PSD, fost senator și deputat, președinte al organizației PMP București și fost Secretar de Stat în Ministerul Agriculturii.
Miercuri, 24 iunie, cei trei candidați vor fi confirmați, prin votul final în plenul Parlamentului.
Miza acestor funcții sunt veniturile salariale uriașe. Spre exemplu, fostul vicepreședinte ANRE, Henorel Soreaţă, care a renunţat deja la funcţie, a încasat 544.597 lei, în anul 2019. Ramiro Angelescu, membru în Comitetul de Reglementare căruia i se încheie mandatul, ţine la secret venitul încasat de la ANRE anul trecut, însă cu un an în urmă a primit 277.898 lei, respectiv 58.895 euro, adică aproape 5.000 de euro pe lună.