Ultima oră

Incendiu la apartamentele de la mansarda a două blocuri din Craiova. Pompierii au fost agresați de locatari

Un incendiu de proporții izbucnit, joi-dimineață, 7 septembrie 2023, în municipiul Craiova, în cel mai mare cartier al orașului. Ard apartamentele de la mansarda a două blocuri, acțiunea pompierilor este îngreunată din cauza accesului dificil.

Incendiul se manifestă cu degajări mari de fum. Două blocuri din Craiovița Nouă, cel mai mare cartier din municipiu, au luat foc. Prima dată incendiul a început la una dintre mansarde, însă flăcările s-au extins și la cel de-al doilea bloc, care este lipit de primul. Sunt două blocuri construite relativ recent.

Cel puțin 500 metri pătrați sunt afectați, fiind vorba de toate apartamentele de la mansardă, care sunt cuprinse de flăcări.

Pompierii s-au deplasat la fața locului cu autoscară, mai multe echipaje SMURD și cinci autospeciale de stingere.Un locatar a suferit un atac de panică, iar un altul a suferit arsuri al mâini, fiind transportat la spital. Nu sunt, conform datelor de la acest moment, persoane decedate.

Pompierii, agresați de locatarii furioși
Acțiunea pompierilor este îngreunată de accesul greu la cele două blocuri. În zonă este un zid din beton, construit în proximitatea blocurilor, care are doar o poartă de acces, iar mașinile pompierilor nu pot pătrunde. Locatarii furioși și-au vărsat nervii pe pompieri, agresându-i verbal și chiar pălmuindu-i, reproșându-le că nu intervin mai repede. Acțiunea salvatorilor este în desfășurare.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *