Jandarmii din cadrul Postului Montan Zănoaga împreună cu salvamontiști ai Serviciului Județean Salvamont Salvaspeo Dâmbovița au dat o mână de ajutor unei femei în vârstă de 61 de ani, din Regatul Unit al Marii Britanii.
Britanica a plecat împreună cu alte patru persoane într-o drumeţie pe traseul montan Zănoaga – Cheile Zănoagei.
La un moment dat, pe traseu, în încercarea de a traversa peste un pârâu, femeia s-a accidentat la piciorul drept, fiind în imposibilitatea de a-și mai continua deplasarea și a apelat la ajutorul jandarmilor montani.