Potrivit unor informații, patronii clubului ar fi refuzat să furnizeze organelor judiciare imaginile de pe camerele de supraveghere ale stabilimentului, motivând că scandalul dintre cei doi tineri n-a avut loc în incintă. Totuși, surse din anchetă susțin că imaginile de pe camerele de supraveghere ale clubului au fost ridicate și au ajuns la dosar.
Unele surse susțin că, prin acest refuz s-a încercat să se ascundă faptul că Mutu nu a fost controlat de către agenții de pază la intrarea în club, deși era cunoscut în oraș pentru faptul că poartă tot timpul obiecte tăietoare asupra sa.
Potrivit legii…
… pentru asigurarea pazei, ordinii şi siguranţei localurilor publice administratorii acestora au obligaţia de a folosi personal de pază calificat şi atestat, care trebuie să permită accesul în obiectiv numai în conformitate cu reglementările legale și cu dispozițiile interne, dar mai ales în baza analizei de risc la securitate fizică. Mai exact, este vorba despre un document pe care firmele sunt obligate să-l dețină, elaborat în urma unei analize riguroase prin care se identifică elementele ce pot genera incidente de securitate și evaluează atât probabilitatea de producere a acestora cât și consecințele evenimentelor. În baza acestor informații se determina nivelul de risc și se stabilesc măsurile necesare limitării ori chiar eliminării acestor riscuri.
Or, în acest caz, nu s-a respectat nimic, ba mai mult, agenții de pază au acționat și în afara obiectivului, iar unul dintre aceștia l-a pus cu mâinile la ceafă pe Mihai Bradu, deși acesta fusese înjunghiat și sângera.
Starea de sănătate a tânărului înjunghiat…
… e încă una critică. Apropiații acestuia spun că e internat în continuare la ATI și nu a ieșit din zona de risc.”Nu-i funcționează, încă, nici tranzitul intestinal și mai are probleme cu plămânii. Dacă evoluția nu e cum trebuie, va fi operat din nou, din ce am înțeles noi. I-a dat să-l omoare, asta e clar”, afirmă cei din familia victimei.
Aceștia au descris cu lux de amănunte, tot ce s-a întâmplat, vineri noaptea. Ioan Romică Mutu și Mihai Bradu au ajuns împreună la Club Caractere. Bradu avea un ceas de lux în mână pe care-l arăta amicilor cu care se întâlnise în club. La un moment dat, Mutu i-ar fi sustras ceasul, momentul fiind surprins de camerele de supraveghere ale localului. Bradu i-a cerut lui Mutu, de mai multe ori, să-i înapoieze ceasul, iar din cauza refuzului acestuia din urmă, situația a devenit una tensionată. Cei doi au ieșit din club, iar Mutu și-a întors buzunarele pe dos, ca să-i demonstreze lui Bradu că ceasul nu se află în posesia sa. În acel moment, din povestirile apropiaților lui Bradu, acesta ar fi observat că Mutu are un cuțit, însă nu era ceva ieșit din comun, știut fiind faptul că acesta purta mereu obiecte tăietoare asupra sa.
Pe trotuarul din fața clubului, la nici zece metri de ieșirea din club, Mutu l-a înjunghiat de mai multe ori pe Bradu, în zona abdominală și toracală.
”Unul dintre agenții de pază l-a luat pe Bradu și l-a pus pe gard cu mâinile la ceafă, cum te pune poliția, deși sângera, și era amețit și dădea să cadă, pentru că tocmai fusese înjunghiat. Acum mint când spun că l-a ajutat, de fapt, să intre în mașină și să ajungă la spital. Nu este adevărat. Un prieten al lui Bradu, un copil mai tânăr l-a ajutat să urce în mașină să-l ducă la spital. Totul s-a întâmplat foarte repede. Nu a chemat nimeni salvarea acolo, iar polițiștii au fost chemați la spital de cadrele medicale”, povestește un membru al familiei.
Urmărit general
În ancheta care este efectuată de Serviciul de Investigații Criminale din IPJ Gorj, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, s-a reținut că ”…în dimineaţa zilei de 23.09.2023 în jurul orelor 02.00, în timp ce se afla în incinta clubului ,, Caractere,, situat în mun Tg Jiu, Bld. C-tin Brâncuşi, pe fondul consumului de alcool, inculpatul M.I.R (Mutu Ioan Romică – n.r. ) a intrat într-un conflict spontan cu victima T.M, cei doi având discuții contradictorii şi îmbrâncindu-se reciproc în interiorul localului, hotărând să se deplaseze în exteriorul localului, pentru a avea un conflict fizic. După părăsirea localului, inculpatul M.I.R. a scos din buzunarul pantalonilor un cuţit tip briceag, cu care a aplicat victimei mai multe lovituri de mare intensitate în zone vitale, respectiv abdomen şi torace, producând acesteia leziuni ce necesită pentru vindecare 30-35 zile de îngrijiri medicale şi care au pus în primejdie viaţa, ducând şi la pierderea unui organ, respectiv splina, exercitarea actelor de violenţă încetând urmare a intervenției ferme a unui martor. Inculpatul M.I.R a fugit imediat de la faţa locului”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.
Ulterior, Tribunalul Gorj a emis mandat de arestare pe numele lui Mutu și acesta a fost dat în urmărire generală.
”Prin încheierea pronunţată în data de 24.09.2023, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Gorj a admis propunerea parchetului şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului M.I.R pe o durată de 30 de zile”, se precizează în documentul citat emis de Parchet.