Edilul, care a câștigat alegerile din 2020, pe listele Partidului Național Liberal, a anunțat că, în 2024, va candida din partea PSD la Primăria Târgu-Jiu. Marcel Romanescu afirmă că bătăliile electorale de anul viitor pot fi câștigate ușor la Gorj de Partidul Social Democrat. Primarul spune că obiectivul PSD ar trebui să fie clasarea între primele 5 organizații din țară, după alegerile din 2024. „Eu vreau să cred că lucrurile vor intra pe un făgaș normal și toți oamenii vor înțelege că putem să facem echipă. Și, aici, mă refer, pe de-o parte, la cei care fac parte din PSD și care încă mai vociferează legat de aspectele de natură politică, dar și la colegii mei care au fost în PNL, care trebuie să accepte ideea că doar împreună putem să reușim o performanță istorică politic. Eu nu sunt membru al PSD, dar colegul meu Adrian Dăianu și cu o parte dintre reprezentanții de la PSD, inclusiv cu conducerea de la nivel județean, asigurată de domnul Mihai Weber, sunt sigur că vor face acești pași, poate, înainte de venirea mea în PSD. Unul dintre primele 5 rezultate la nivel național îmi doresc pentru PSD, pentru că avem forța necesară să putem să ne situăm în primele 5 organizații din țară. Competiția de la nivelul județului Gorj mă interesează, dar mă interesează în mod deosebit competiția pe care o ducem la nivel național între organizațiile PSD. Este clar că, odată ce ai fost implicat, trebuie să-ți conduci echipa la nivel de județ și la nivel de municipiu în așa fel încât să te poți poziționa foarte bine la nivel național. Cred că, în Gorj, competiția poate fi câștigată relativ ușor, dar mă interesează în mod deosebit, așa cum am procedat de fiecare dată, și competiția pe care o avem cu celelalte organizații de la nivel național”, afirmă Marcel Romanescu.
0 150