Se cer salarii compensatorii pentru viitorii pensionari din Complexul Energetic Oltenia. Un sindicalist din cadrul companiei este de părere că se impune achitarea unui ajutor la plecarea din companie. Este vorba de 1 până la 3 salarii compensatorii pentru viitorii pensionari.
Manu Tomescu, vicepreședintele Sindicatului „Energia” Rovinari, a declarat că cei care ies din sistem nu mai au niciun fel de venit până la prima penise. Astfel, cel puțin un salariu compensatoriu la plecare ar fi de mare ajutor.
„Este o situație de care nu se ține cont. Sigur că oamenii pleacă și se bucură când primesc decizia de pensionare, dar unii așteaptă și două luni de zile până când le ajunge prima pensie. Ori se pune problema din ce trăiesc în toată această perioadă. Că nu mai au salariu până când le vine prima pensie?! Am fost slabi că nu avem 3 salarii compensatorii la plecarea din companie. E nevoie de 2,3 salarii compensatorii la pensionarea din CEO”, a afirmat Manu Tomescu, sindicalist în cadrul Sucursalei Electrocentrale Rovinari, de la Complexul Energetic Oltenia.