La 21 septembrie 2023, Irina Hansen și-a anunțat candidatura pentru funcția de primar la un eveniment de campanie. După cum a declarat oficial primarul Carol Goodman, cursa non-partizană va lăsa un loc liber în 2024, relatează KNTV.
Născută în România în 1978, Irina a emigrat în Statele Unite pentru a „scăpa de domnia opresivă a unui dictator comunist”, potrivit unui comunicat de presă. În 1998, Irina s-a mutat din California în Las Vegas, unde îşi obţine licența imobiliară în 2005. Ea este un membru activ al Asociației Agenților Imobiliari din Las Vegas, Asociației Naționale a Agenților Imobiliari și a Consiliului Residential Real Estate. În 2019, românca a înființat Prestige Salon and Spa.
Cauzele susţinute de româncă
Irina Hansen se identifică ca fiind o conservatoare, iar platforma ei evidențiază transparența și responsabilitatea față de cetăţeni, creșterea economică durabilă, asigurarea siguranței orașului și găsirea unei soluții la criza de persoane fără adăpost.
Femeia a apărut recent la o reuniune a Consiliului de administrație al districtului școlar al districtului Clark County în septembrie, susținând că Politica 5138, care abordează drepturile și nevoile elevilor cu identități sau expresii de gen diverse, va fi anulată.
„Irina crede că, sub conducerea ei, va putea crea o creștere economică durabilă în Las Vegas și va restabili încrederea poporului în oficialii aleși. S-a săturat de oameni care fac promisiuni goale pentru a fi aleși, ceea ce s-a transformat în inactivitate și complenzanţă”, se arată în comunicat.
Motto-ul ei de campanie este: „Dacă ei nu o vor face, eu o voi face!”