Ultima oră

Patru tineri au fost transportaţi la spital, după ce autoturismul în care se afla s-a răsturnat

Patru tineri au fost transportaţi la spital, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce autoturismul în care se afla s-a răsturnat, în judeţul Botoşani.

Potrivit ISU Botoşani, patru tineri cu vârste cuprinse între 17 şi 19 ani au avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma unui accident rutier ce s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în localitatea Darabani.

În eveniment a fost implicat un singur autoturism, în care se aflau trei băieţi şi o fată.

Acolo s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani şi Detaşamentului de Pompieri Dorohoi, cu o autospecială de stingere şi modul de descarcerare, o ambulanţă SMURD şi două ambulanţe aparţinând Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Aceştia au constatat că autoturismul era răsturnat pe cupolă şi toate persoanele erau ieşite.

Ele au fost preluate de echipajele medicale şi transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateria maşinii. Cazul a rămas în atenţia Poliţiei pentru cercetări.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *