Apar reguli noi pentru creşterea porcilor în gospodărie, pentru consum propriu, măsuri de care trebuie să ştie toţi românii.
Iată care sunt condițiile de biosecuritate pentru exploatațiile noncomerciale de porcine:
a) Condiții:
1. porcinele deținute trebuie să fie identificate individual, înregistrate în Baza națională de date;
2. exploatația trebuie să fie supusă controlului sanitar-veterinar;
3. porcinele trebuie să fie înregistrate în registrul agricol deținut de unitatea administrativ-teritorială în a cărei rază teritorială se află exploatația;
4. comercializarea porcinelor și a produselor provenite de la acestea este interzisă.
b) Cerințe de biosecuritate:
1. porcinele trebuie să fie cazate în adăposturi împrejmuite, astfel încât să se evite orice contact al porcinelor deținute cu alte porcine din alte exploatații sau cu animale sălbatice;
2. adăposturile de porcine trebuie să fie construite astfel încât să se poată efectua ușor curățenia și dezinfecția;
3. trebuie să se asigure condiții pentru spălarea și dezinfectarea mâinilor și a încălțămintei la intrarea și la ieșirea din spațiile în care sunt ținute porcinele;
4. trebuie schimbată încălțămintea la intrarea și la ieșirea din spațiile în care sunt ținute porcinele;
5. trebuie folosită o tăviță cu dezinfectant pentru dezinfecția încălțămintei la intrarea în adăpostul de porcine;
6. trebuie limitat accesul vizitatorilor în spațiile în care sunt ținute porcinele;
7. trebuie interzis accesul în spațiile cu porcine pentru minimum 48 de ore al persoanelor care au avut contact cu mediul silvatic;
8. trebuie să se asigure împrejmuirea și protecția spațiilor în care sunt ținute furajele și așternutul acestora;
9. porcinele trebuie să fie hrănite cu nutrețuri vegetale numai după trecerea unei perioade de cel puțin 30 de zile de la recoltare;
10. paiele pentru așternut trebuie să fie utilizate numai după trecerea unei perioade de cel puțin 90 de zile de la recoltare;
11. resturile menajere care conțin urme de carne/produse din carne de porc/mistreț și în special apa rezultată de la spălarea cărnii de porc nu trebuie administrate în hrana porcilor.