Angajații români se vor putea bucura de o nouă minivacanță! Patru zile pe care le vor putea petrece alături de familie.
Potrivit Codului Muncii, 30 noiembrie – Sfântul Andrei și 1 decembrie – Ziua Națională a României sunt zile libere pentru salariați, indiferent dacă aceștia sunt angajați la stat sau la privat.
Din fericire, anul acesta, cele două zile cad joi și vineri, fiind urmate de weekend, astfel încât salariații vor beneficia de o minivacanță de patru zile (30 noiembrie – 3 decembrie).
Cu toate acestea, unii salariați ar putea fi nevoiți să se prezinte la muncă și în aceste zile libere.
Este vorba despre cei ce lucrează în unitățile sanitare și în unitățile de alimentație publică, dar și în locurile în care activitatea nu poate fi întreruptă din cauza caracterului procesului de producție sau specificului activității, scrie avocatnet.ro.
În cazul acestor angajați, angajatorii trebuie să le asigure compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. Dacă, din motive justificate, nu li se pot acorda zile libere, se va acorda un spor la salariu pentru zilele legale de sărbătoare lucrate, ce nu va putea fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.
Angajatorii care nu acordă timp liber în zilele de sărbătoare legală sau nu recompensează munca în aceste zile riscă să fie sancționați cu până la 10.000 de lei de către inspectorii muncii.