Social

210 cereri pentru tichete sociale la Rovinari

Cu ocazia sărbătorilor de iarnă 2023, Consiliul Local al orașului Rovinari și Primăria Rovinari vor acorda tichete sociale cu o valoare de 100 lei/tichet cu T.V.A. și pachete cu dulciuri pentru copii, în valoare de 80 de lei/pachet cu T.V.A., conform legislației în vigoare, pentru familiile/persoanele cu domiciliul sau reședința pe raza administrativ teritorială a orașului Rovinari, ale căror venituri/membru de familie se încadrează până la suma de 634 de lei/luna (limita maximă admisă pentru beneficiarii de alocație pentru susținerea familiei, conform Legii nr. 277/2010).

Înscrierile s-au făcut la sediul Primăriei Oraș Rovinari – Compartimentul Protecție Socială, unde s-a eliberat un bon de ordine pe care beneficiarul îl va prezenta în data programării persoana înscrisă la distribuirea tichetelor sociale și a pachetelor cu dulciuri.

Tichetele sociale se vor distribui familiilor după cum urmează:
– la persoanele singure și familii cu doi membri – un tichet social;
– la familiile compuse din trei-cinci membri – două tichete sociale;
– la familiile compuse din peste cinci membri – trei tichete sociale.

Pachetele cu dulciuri se vor distribui doar copiilor proveniți din familiile beneficiare de tichete sociale până la vârsta de 18 ani, inclusiv pentru cei care fac dovada că frecventează cursuri liceale sau cursuri de școli profesionale. În total, au fost depuse 210 de cereri pentru tichetele sociale și pachetele cu dulciuri. Și în ultimii ani familiile nevoiașe din orașul Rovinari au beneficiat de ajutoare de sărbătorile de final de an.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *