Actualitate

Protest la Ministerul Energiei, dacă nu se aprobă Memorandumul pentru CEO

Vor avea loc proteste la Ministerul Energiei, dacă nu va fi adoptat de către Guvern Memorandumul de exceptare a Complexului Energetic Oltenia de la măsurile de austeritate. Potrivit lui Alin Munteanu, liderul de sindicatului „Cartel Alfa” Gorj și președinte de organizație sindicală din Complexul Energetic Oltenia, Memorandumul se află în momentul de față depus la Ministerul Energiei. Are nevoie de avize de la alte ministere.

Ulterior, ar trebui să intre pe ordinea de zi a unei ședințe de Guvern, în vederea aprobării. Astfel de memorandumuri au fost aprobate și în cazul altor companii, precum Complexul Energetic „Valea Jiului”. Astfel, compania energetică nu va fi supusă măsurilor de austeritate adoptate recent de către Guvern. Și la Complexul Energetic Oltenia vor fi probleme dacă nu va fi aprobat Memorandumul. Sunt vizate anumite sporuri, cuantumul tichetelor de masă sau valoarea voucherului de vacanță primit de fiecare angajat.

„Avem promisiuni de la Ministerul Energiei că Memorandumul va respecta toate condițiile de formă și va avea toate avizele necesare. Dacă nu va fi aprobat, suntem pregătiți să protestăm la Ministerul Energiei. În cazul Complexului Energetic Valea Jiului a fost aprobat recent un astfel de Memorandum de exceptare de la aplicarea măsurilor de austeritate”, a precizat Alin Munteanu, președintele Cartel Alfa Gorj.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *