Unul dintre liderii de sindicat din Complexul Energetic Oltenia susține că majorările salariale de la companie nu au cum să fie sub 27%. Este procentul de creștere a veniturilor care a fost negociat anul trecut. Alin Munteanu, lider de sindicat la CEO și președinte al Cartel Alfa Gorj, este de părere că o majorare salarială decentă ar fi de peste 30%. Majorarea ar viza toate categoriile de venituri de care beneficiază angajații CEO.
„Nu există discuții sub procentul de creștere de anul trecut. Atunci am avut o creștere globală de 27%. Adică ar fi normal să avem undeva peste 30% creștere de salarii și alte venituri la Complexul Energetic Oltenia. În niciun caz nu este de acceptat acel procent de 5%. Nu se poate așa ceva pentru că nu ar acoperi nici măcar inflația, care a fot cel puțin dublă”, a menționat liderul Cartel Alfa Gorj.