Ultima oră

Florin Salam a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile

Florin Salam a fost eliberat din arest. Manelistul a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, fără interdicția de a părăsi ţara, pe motiv că are concerte.

Manelistul Florin Salam a fost reţinut pentru 24 de ore, după percheziţiile făcute de poliţiştii din Bucureşti, la el acasă, dar şi în alte locații, în dosarul de înşelăciune în care este acuzat că a luat bani de la oameni, însă nu şi-a onorat angajamentele.

În această seară el a fost eliberat din arest şi plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, fără interdicția de a părăsi tara, pe motiv că are concerte. La ieșirea din arest, manelistul Florin Salam a spus că are încredere în justiţie şi crede că toate aceste acuzații sunt doar înscenări.

„Am încredere în justiţie, sunt înscenări. Dreptatea va ieși la iveală. Eu am reînceput să cânt şi pentru unii din branșa noastră este o piedică. De aceea îmi înscenează fel şi fel. Sunt un om care ajută lumea. Dacă am avut probleme de sănătate şi nu am mai putut să cânt asta nu înseamnă că sunt răuvoitor. Vreau ca justiția să-şi facă datoria. Cu legea nu te pui. Eu îl am pe Dumnezeu”, a spus Florin Salam la ieșirea din arest.

Unul dintre denunțătorii lui Florin Salam a vorbit în direct la Antena 3 CNN.

„Nu am semnat niciun contract, pentru că Florin Salam nu a dorit să facă un contract cu mine. I-am dat suma de 10.000 de euro, la el acasă. A fost prezentă şi soţia lui Florin Salam, Roxana. După care m-a asigurat că o să fie ok, o să vină 100%, să nu îmi fac probleme că el o să fie prezent pe 13 august 2023, la nunta fiului meu.

După care, înainte de nuntă cu aproximativ 3-4 zile, o săptămână, a făcut un anunţ pe Facebook că el nu se va prezenta la niciun eveniment, din cauza unor motive de sănătate.şi că îi pare rău că nu poate să vină la evenimentele la care trebuia să vină.

Nu este adevărat. M-am dus la el acasă. Am găsit-o pe soţia lui Florin Salam, pe Roxana, care m-a asigurat că o să-mi returneze banii, suma de 10.000 de euro, maxim într-o lună de zile. După o lună, m-am dus iar la Florin Salam acasă şi nu mi-a mai răspuns la telefon, nu a vrut să mai ia legătura cu mine”, a mărturisit Cristinel Ionuţ Stoican, unul dintre denunţătorii lui Florin Salam, în direct la Antena 3 CNN.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *