Liderii federațiilor și administrația Complexului Energetic Oltenia au negociat și un pachet de protecție socială pentru angajați în caz de concedieri colective, pe lângă alte drepturi pe care le-au prins în noul contract colectiv de muncă.
Potrivit, CCM, minerii și energeticienii vor primi maximum 24 de salarii compensatorii, dacă vor fi dați afară. Liderul sindical Paul Constantinescu susține că Ministrul Energiei și-a dat acordul ca angajații CEO să primească cele 24 de salarii compensatorii în urma unor discuții pe care le-a avut președintele directoratului, Dan Plaveti, cu oficiali din cadrul ministerului.
“ Ne-am dorit o protecție a salariaților, în special pentru anul viitor, pentru că noul contract are o valabilitate doi ani. Este normal să ne dorim ca salariații să aibă o protecție socială. Este o chestiune și de moral, nu neapărat că ar putea să existe un program de concedieri în mod imperativ. Dar noi, ca reprezentanți ai oamenilor, trebuie să le asigurăm o protecție printr-o negociere. Ne-am dorit o protecție mult mai solidă, dar, într-un final, s-a ajuns la acest acord. S-au purtat discuții la București și reprezentanții guvernului au spus că este vorba de un pachet social pe care-l acordă compania și compensație de la guvern. În urma discuțiilor care s-au purtat la București, în special de către domnul președinte al directoratului, domnul Dan Plaveti, a spus foarte clar că are în buget doar 12 salarii compensatori și, în urma discuțiilor purtate la București, s-a convenit să trecem în contractul colectiv cele 24 de salarii compensatorii pentru salariații care nu îndeplinesc condițiile de pensionare și vor fi concediați în ipoteza în care se va întâmpla asta”, a conchis sindicalistul.