Ce făceau românii de 1 mai în timpul lui Ceaușescu? La această dată se sărbătorește, în mod istoric Ziua Internațională a Muncii.
Ea avea o amploare și o tematică specifică în vremea comunismului, mai ales în perioada în care la conducerea României s-a aflat Nicolae Ceaușescu.
Deși importanța acesteia s-a diluat mult după 1990, devenind doar prilej de zile libere și minivacanțe, românii păstrează încă una din tradițiile ce făceau această zi specială pentru ei.
Ce făceau românii de 1 mai în timpul lui Ceaușescu? Tradiția care a continuat și după 1990
Ziua de 1 mai, zi în care se comemorează luptele istorice și câștigurile obținute de muncitori și de mișcarea sindicală, are o istorie ce începe spre finalul secolului al XIX-lea, în SUA.
În anul 1888, la întrunirea Federației Americane a Muncii s-a stabilit ca ziua de 1 mai 1890 să fie data pentru susținerea – prin manifestații și greve – a zilei de muncă de 8 ore.
În spatele deciziei au stat incidentele violente din piața Haymarket din Chicago, din 1886, unde zeci de mii de muncitori au cerut reducerea zilei de muncă la 8 ore, conform britannica.com.
Revolta a fost înăbușită în sînge de autorități, ea soldându-se cu patru morți și mai multe condamnări grele, inclusiv la moarte, pentru liderii protestului.
Dar, în anul 1889, social-democrații afiliați la așa-numita Internațională a ll-a au „furat” startul și au stabilit, la Paris, ca ziua de 1 mai să fie o zi internațională a muncitorilor, atrobuindu-și meritul pentru ea.
La scurt timp, Federația Americană a Muncii s-a dezis cu totul de 1 mai, în forma asociată cu Internaționala Socialistă, celebrând în schimb „Labor Day” („Ziua Muncii”) anual, în prima zi de luni a lui septembrie.
Până în 1904, Internaționala a ll-a a chemat toți sindicaliștii și socialiștii să demonstreze energic pentru „stabilirea prin lege a zilei de muncă de 8 ore, cererile de clasă ale proletariatului și pace universală”.
În Europa, ziua de 1 mai a fost asociată din punct de vedere istoric cu festivalurile păgâne rurale dar semnificația inițială a zilei a fost înlocuită treptat de asocierea modernă cu mișcarea sindicală.
În Uniunea Sovietică, liderii au îmbrățișat noua sărbătoare, considerând că aceasta îi va încuraja pe muncitorii din Europa și Statele Unite să se unească împotriva capitalismului.
Această zi a devenit o sărbătoare importantă în Uniunea Sovietică și în țările din blocul estic, inclusiv în România, cu parade gigantice, la care oamenii muncii defilau în fața liderulor partidelor comuniste din țara respectivă.
Odată cu destrămarea URSS – în 1991 – și căderea guvernelor comuniste din Europa de Est la sfârșitul secolului XX, sărbătorile de 1 mai pe scară largă din această regiune au pierdut din importanță, conform sursei citate.
Cu toate acestea, în zeci de țări din întreaga lume, ziua de 1 Mai a fost recunoscută ca sărbătoare publică și continuă să fie sărbătorită prin picnicuri și petreceri, servind în același timp drept prilej pentru demonstrații și mitinguri în sprijinul muncitorilor.
În țara noastră, 1 Mai, Ziua Muncii, a fost sărbătorită prima dată în 1890, în timpul domniei lui Carol I, la inițiativa mișcării socialiste.
Timp de 55 ani, Ziua Muncii, până la preluarea puterii de regimul comunist, în 1945, însemnat pentru popor sărbători câmpenești și ieșiri la iarbă verde
Ziua a devenit sărbătoare națională în perioada comunismului când erau organizate manifestații propagandistice de amploare pe marile bulevarde și pe stadioanele din toată țara.
Muncitorii, dar și elevii, erau scoși din producție sau de la ore, pentru repetiții interminabile în vederea paradelor ce aveau loc cu această ocazie, practic, în toată țara.
Sigur, cel mai important astfel de eveniment avea loc în București, sub ochii conducerii de partid și de stat. Ulterior, în timpul lui Ceaușescu, defilarea de 1 Mai s-a transformat treptat tot într-un omagiu adus „conducătorului iubit”.
Este interesant de remacat că tablourie cu fotografiile celorlalți lideri – atât sovietici, ca Lenin sau Stalin – cât și români – au dispărut cu timpul, spre finalul anilor 70 și pe tot parcursul deceniului următor singurele portrete ținute la vedere de manifestanți fiind cele cu Nicolae și Elena Ceaușescu.
Dar „oamenii muncii” așteptau, totuși, cu nerăbdare această zi, pentru ceea ce urma paradei oficiale obligatorii. Cum în comunism nu existau zile libere de Crăciun sau de Paște, 1 Mai era o asemenea rară ocazie.
Iar ncheierea defilărilor însemna o adevărată „migrație în masă” a românilor, cu mic cu mare, către locurile deja știute unde se încingeau grătarele pentru nelipsiții mititei „udați” din plin cu sticle de bere.
Practic, foecare oraș avea zonele sale – în parcurile localității sau în zone din apropierea acesteia, de regulă la umbra vreunei păduri – unde românii se adunau pentru adevărata petrecere de 1 Mai.
Până și oferta alimentară a magazinelor de stat se schimba cu această ocazie.
Deși alimentarele, așa cum se numeau, erau în general destul de goale – mai ales în anii 80 – în zilele premergătoare sărbătorii de 1 Mai, acestea erau aprovizionate ca să aibă, totuși, ceva mai multe alimente decât de obicei.
Apăreau ca prin minune micii, berea, chiar și Pepsi, produse greu spre imposibil de procurat în restul anului.
„Ieșirea la iarbă verde” de 1 Mai era dublată, în multe orașe, de spectacole de muzică populară, totul transformându-se în adevărate petreceri câmpenești, ocazie cu care românii mai uitau de dificultățile traiului zilnic.
După 1990, mișcările sindicale din România au încercat să păstreze semnificația originară a zilei, dar fără mult succes. Astfel, prima zi din mai s-a transformat treptat într-o vacanță în diferite destinații, pentru mulți români, ori măcar ieșirea la „iarbă verde”.
Ceea ce s-a menținut peste ani și după 1990, a fost, în schimb, tradiția grătarelor pline cu mici, la care se adaugă și cărnați, fripturi și alte produse, după preferința și bugetul fiecăruia.
Anul acesta, 1 Mai fiind apropiat de marea sărbătoare a Paștelui ortodox, de pe 5 mai, guvernanții au decis să acorde o „punte” bugetarilor – ziua de joi – care face ca perioada liberă să devină o minivacanță de 6, chiar 7 zile, pentru unii.
Chiar și angajații din companiile private beneficiază de zile libere, în acest caz, decizia numărului lor fiind „negociată” cu conducerea firmei respective, în condițiile în care, totuși, 1 mai, 3 mai Vinerea Mare, 5 mai, Paștele și 6 mai, a doua zi de Paște, sunt zile libere decretate prin lege
