La data de 28 iulie a.c., polițiști din cadrul Biroului, Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și Serviciul Criminalistic, fiind în continuarea cercetărilor într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al muniției, au efectuat o percheziție la domiciliul unui bărbat, de 36 de ani, din comuna Bălești.
Cu această ocazie, polițiștii au identificat o armă neletală de tir sportiv, supusă autorizării, calibru 4,5 mm și o cutie metalică ce conținea 412 proiectile metalice, calibrul 4,5 mm, deținute fără drept.
Arma în cauză și cele 412 proiectile metalice au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Activitatea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.