Monden

Îndrăgit interpret de muzică populară din Târgu Jiu a vorbit despre posibilitatea de a înfia un copil! „E foarte greu. Îi spuneau că e stearpă prin sat”

Interpretul de muzică populară a trecut printr-o experiență traumatizantă în trecut.

Valentin Sanfira provine dintr-o familia cu trei copii. Mama și tatăl artistului s-au căsătorit de tineri, însă nu au putut să aibă copii timp de 10 ani de la căsătorie. Ulterior, cei doi au luat decizia de a înfia un băiat. În cele din urmă, însă, au putut să devină părinți pe cale naturală, iar ulterior a apărut băiatul mijlociu al familiei și Valentin Sanfira, mezinul familiei.

Cu toate acestea, la vremea respectivă, mama artistului a trecut prin momente extrem de grele din cauza copilului înfiat, care a aflat la un moment dat că este adoptat, fapt ce a generat o traumă pentru el, dar și pentru frații lui mai mici, care nu înțelegeau despre ce este vorba.

Valentin și Codruța Sanfira nu sunt pregătiți să adopte un copil

Invitat în cadrul emisiunii Cristinei Șișcanu, interpretul de muzică populară a vorbit despre cât de greu i-a fost mamei sale să gestioneze adopția unui copil. Valentin Sanfira a dezvăluit că tocmai din această cauză, el și soția sa nu se simt pregătiți să înfieze un copil.

„ Nu știu. E foarte greu. Prin ce am trecut noi, e foarte dificil, mai ales în zilele noastre. Acum duci copilul la școală și toți colegii îi spun. E bullying. Îi trimit tot felul de mesaje și ar trăi într-o situație destul de ciudată. Un copil adoptat în România, să îl crești și să nu îi spui este foarte greu. Dacă îi spui, trăiește într-o panică. Noi avem chestia aia să dăm cu vorba urâtă. Mama și acum îmi povestește că îi spuneau că e stearpă prin sat și că râdeau pe la spate, că nu au copii și că nu pot să facă. Încă există treaba aceasta. De aia nu cred că am fi pregătiți să facem lucrul acesta, deși mi se pare cel mai nobil și cel mai frumos lucru de pe lume să aduci un copil în familia ta și să îl crești ca și cum ar fi al tău, pentru că părinți sunt ăia care te cresc și au grijă de tine .”, a declarat Valentin Sanfira.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *