Ultima oră

Casa Verde Fotovoltaice: Valoarea finanțării ar putea crește

Valoarea finanțării statului în programul Casa Verde Fotovoltaice ar putea crește în acest an, astfel încât beneficiarii să poate cumpăra și baterii de stocare.

Noul program Casa Verde Fotovoltaice 2024 ar putea oferi finanțări majorate până la 30.000 de lei, bani cu care se pot achiziționa atât panourile fotovoltaice, cât și bateriile de stocare a energiei.

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat că această măsură este esențială pentru a preveni supraîncărcarea rețelei electrice și pentru a asigura beneficii maxime pentru utilizatori. „Nu avem de ales. Foarte mulţi beneficiari se află în situaţia în care, în loc să se bucure de panourile fotovoltaice, se trezesc scoşi din reţea, pentru că există o supraîncărcare a reţelei electrice”, a spus oficialul.

Un efect direct al acestei măsuri este creșterea rapidă a numărului de prosumatori – cei care produc și consumă energie electrică din surse regenerabile.

George Niculescu, președintele ANRE, a menționat că numărul prosumatorilor crește cu aproximativ 4.000 în fiecare zi, estimându-se că va ajunge la 200.000 în viitorul apropiat.

“Puterea instalată a prosumatorilor în România a devenit aproape egală cu puterea parcurilor fotovoltaice instalate în ţara noastră”, a adăugat Niculescu.

Nouă sesiune de înscriere în toamnă
Conform șefului AFM, Laurențiu Neculaescu, depunerea cererilor pentru programul Casa Verde Fotovoltaice 2024 ar urma să înceapă în perioada august-septembrie.

”Noi estimăm că undeva în august-septembrie vom demara sesiunea pentru 2024. Condițiile de participare vor rămâne aceleași, doar probabil vom adăuga această parte de acumulatori la finanțare. În rest nu se modifică nimic, documentele vor rămâne aceleași: certificat fiscal că persoana nu are datorii la bugetul local și la bugetul consolidat, extrasul de carte funciară care să dovedească că este proprietar pe locuința respectivă și buletinul”, a mai subliniat Neculaescu.

Ce documente sunt necesare la înscriere
Documentele sunt prevăzute în anexa Ghidului de Finanțare a Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională

Dacă solicitantul este persoană fizică, documentele care trebuie încărcate în aplicația informatică sunt:

– Cererea de finanțare, completată integral prin tehnoredactare, conform formularului prevăzut în anexa nr. 3 la prezentul ghid, semnată de solicitant sau de împuternicitul acestuia;

– Actul de identitate al solicitantului, valabil la data înscrierii în aplicație;

– Împuternicirea notarială, în situaţia în care cererea de finanţare este semnată de către altcineva decât solicitantul;

– Actul de identitate al persoanei împuternicite, valabil la data înscrierii în aplicație;

– Certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele solicitantului de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicație;

– Certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, emis pe numele solicitantului de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicație;

– Extras de carte funciară, nu mai vechi de 60 de zile la data înscrierii în aplicație, din care să rezulte dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului construcţie deservit de sistemul de panouri fotovoltaice pentru care se solicită finanţarea; în cazul în care sistemul de panouri fotovoltaice care deserveşte construcţia se amplasează pe teren, se va prezenta, în plus faţă de extrasul de carte funciară aferent construcţiei, extras de carte funciară, nu mai vechi de 60 de zile la data înscrierii în aplicație, din care să rezulte că solicitantul este proprietar/deţine un drept de folosinţă asupra imobilului teren;

– Copia cărţii funciare colective, din care să rezulte maximum două unităţi individuale trecute pe aceeaşi carte funciară care adunate să fie egale cu 1 (un) întreg, în cazul imobilelor-construcţii, dintre care unele părţi sunt comune, iar restul sunt proprietăţi individuale, pentru care se întocmesc o carte funciară colectivă şi câte o carte funciară individuală.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *