Politică

Ce priorități are primarul din Dănciulești

Primarul din Dănciulești, Marius Bădescu, și-a stabilit primele obiective pentru mandatul viitor. Bădescu spune că prioritatea zero pentru comuna pe care o administrează este implementarea proiectului care vizează alimentarea cu apă. Odată cu finalizarea acestei investiții, în comună pot începe lucrările și pentru canalizarea menajeră, o altă investiție care se află în atenție lui Bădescu.

„Avem nevoie de o strategie solidă care are la bază identificate nevoile esențiale și elementare ale comunității. Eu consider că prioritatea zero în comună este alimentarea cu apă. De asemenea, canalizarea menajeră trebuie realizată. Atunci trebuie să facem această infrastructură de bază și apoi sunt convins că o să găsim resurse și pentru drumuri, chiar dacă nu sunt într-o stare foarte proastă. Ele au fost modernizate în trecut, dar din păcate nu s-au menținut. Am reușit să le mai întreținem prin pietruire pentru că, în fiecare an am intervenit pe fiecare tronson de drum”, a declarat primarul din Dănciulești, Marius Bădescu.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *