Ceremonia de acordare a celei mai înalte distincții academice a avut loc vineri, în Amfiteatrul „Auditorium Maximum”. Printre cei prezenți la eveniment s-a numărat și medicul Dragoș Davițoiu care a ținut să fie alături de amicul său în această zi importantă. „Comunitatea noastră academică a avut plăcerea de a conferi titlul de DOCTOR HONORIS CAUSA domnului prof.univ.dr.ing. Augustin SEMENESCU. Distins membru al Universității Naționale de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București, cu o contribuție semnificativă în domeniul inventicii, inovării și al transferului tehnologic, autor/coautor la peste 600 de articole științifice publicate în reviste de specialitate de prestigiu. Profesorul Augustin Semenescu este specialist în domeniul ingineriei materialelor, cu aplicații în domeniul medical și al echipamentelor tehnologice, inovării și managementului, autor a peste 80 de brevete de invenție și cereri de brevete de invenție, dintre care două în Statele Unite ale Americii. La ceremonie au participat cadre didactice de la Universitatea Națională de Științe și Tehnologie Politehnica din București, de la Universitatea de Științe ale Vieții “Regele Mihai I” din Timișoara, precum și reprezentanți ai autorităților și instituțiilor din Gorj”, a anunțat rectorul UCB Târgu Jiu, prof. Univ. Dr. Ing. Luminița Popescu.
0 165