Potrivit unui comunicat emis de DIICOT, miercuri, într-o localitate clujeană, un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost prins în flagrant în timp ce încerca să vândă o cantitate uriaşă de droguri sintetice. Este vorba despre 5 kilgrame de substanţă psihoactivă 2-MMC, pe care traficantul le ambalase în opt pachete şi pentru care cerea 135.000 de lei.
„La data de 31.07.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus reținerea unui inculpat, cercetat sub aspectul sub aspectul săvârşirii infracţiunii de efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile a avea efect psihoactiv.
Măsura a fost luată după ce acesta a fost prins în flagrant pe raza unei localități din județul Cluj în timp ce comercializa peste 5 kilograme de substanță psihoactivă 2 MMC (ambalată în 8 pachete), pentru suma de 135.000 lei”, se precizează în comunicatul DIICOT.
De asemenea, mai spun procurorii, în urma percheziţiilor făcute la domiciliul bărbatului, au fost identificate şi ridicate mai multe probe. Urmează ca în cursul zilei de joi magistraţii din cadrul Tribunalului Timiș să decidă dacă acesta va fi arestat preventiv pentru 30 de zile.
Procurorii DIICOT şi-au intensificat încă de la început verii acţiunile de combatere a traficului și consumului de droguri și substanțe cu efect psihoactiv, cu atât mai mult cu cât experienţa anilor anteriori a demonstrat că acest fenomen se amplifică în perioadele premergătoare organizării unor evenimente culturale, artistice și sportive la care participă cu preponderență tineri.
Alături de 3-CMC sau 3-MMC, 2-MMC este un drog sintetic care face ravagii în rândul adolescenţilor, creând foarte uşor dependenţă şi având efecte neurologice mult mai grave decât alte droguri „clasice”.
„Dezvoltarea fizică și psihică a tinerilor este afectată de consumul acestor droguri sintetice, acestea creând rapid dependență. Printre cele mai frecvente simptome se numără palpitațiile și halucinațiile”, spun specialiştii.