Iulian Popescu, candidatul PNL Gorj care a eșuat în alegerile din 2020 pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Gorj și mai apoi, în acest an, în alegerile pentru poziția de primar al Municipiului Tg-Jiu, a remarcat criza medicilor cardiologi din SJU Tg-Jiu și că aceasta se acutizează. Într-o postare pe o rețea de socializare, Popescu a publicat un document al SJU Tg-Jiu prin care se solicită sprijin unității medicale de la Tg-Cărbunești în preluarea pacienților cu problem cardiologice în 14 zile din această lună. Motivația SJU Tg-Jiu este aceea că, la această dată, în secția Cardiologie activează doar doi medici și doar unul dintre aceștia are contract cu instituția pentru a efectua gărzi.
Trebuie spus că, situația a devenit critică la SJU Tg-Jiu, încă de anul trecut când mai mulți medici cardiologi au solicitat încetarea contractelor de muncă pe linia de gardă, invocând salariile mici cu care erau plătiți pentru orele de gardă. La acel moment, a fost anunțat Ministerul Sănătății și s-a apelat la medici rezidenți de la București și Timișoara care să efectueze ore de gardă la spitalul din Tg-Jiu.
Iulian Popescu se folosește de această situație pentru a puncta politic, numai că a omis să menționeze faptul că unul dintre medicii cardiologi care au demisionat, în urmă cu trei luni, face parte din echipa sa de la PNL.
Medicul cardiolog Alin Feraru a demisionat din cadrul SJU Tg-Jiu, începând cu finalul lunii aprilie și s-a angajat la Spitalul Orășenesc Baia de Aramă. Într-o declarație data presei, în momentul în care a demisionat, medicul Feraru invoca „volumul foarte mare de pacienţi, consulturile interclinice nejustificate, urgenţele care se prezintă direct la Spitalul 700 şi nu trec prin UPU, plus urgenţele care sunt trimise din UPU, pacienţii gravi de pe secţie şi interconsulturile din cadrul spitalului 700”. Cu alte cuvinte, cardiologul a fugit de muncă, dintr-un spital județean de urgență, într-un spital orășenesc, unde e mai puțin solicitant. Așa că, medicul are timp pentru a presta, în afara programului, și la cabinetul său dintr-o clinică recunoscută din Tg-Jiu. Trebuie spus că, în ultima lună în care a fost angajat al SJU Tg-Jiu, medicul cardiolog Alin Feraru a efectuat o singură gardă, pe 25 aprilie, iar în luna precedentă a fost de gardă de trei ori.
Potrivit declarației de avere făcută publică din calitatea sa de candidat PNL la funcția de consilier local în cadrul Consiliului Local Tg-Jiu, medicul Alin Feraru a încasat un salariu anual de 972.000 de lei (!!?). Cu siguranță, medicul a greșit, pentru că, conform situațiilor salariale ale SJU Tg-Jiu apar venituri salariale de 10.000, respectiv 13.000 de lei, la medicii specialiști de la Cardiologie.