Ultima oră

Doi hoți din Cărbunești au fost prinși de polițiști

 

La data de 10 august a.c., polițiști din cadrul Politiei Orașului Târgu Cărbunești au fost sesizaţi prin apelul 112 de un bărbat, de 39 de ani, din orașul Târgu Cărbunești, cu privire la faptul că, dintr-o anexă care îi aparține și care se află situată pe raza localității, persoane necunoscute i-au sustras mai multe bunuri.

La faţa locului s-a deplasat echipa operativă constituită la nivelul subunității, iar din cercetările efectuate a reieșit faptul că în perioada 9 – 10 august a.c., persoane necunoscute ar fi sustras dintr-o anexă a apelantului, un cazan de cupru, două motoferestraie electrice și aproximativ 5 kg de aluminiu topit și prelucrat în obiecte de forma unor bile.

În cursul zilei de ieri, în urma cercetărilor efectuate de polițiști au fost identificați doi tineri de 26 și 30 de ani, din orașul Târgu Cărbunești, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt calificat, aceștia fiind reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.

Bunurile sustrase au fost recuperate de polițiști și restituite persoanei vătămate.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *