Ultima oră

Două absolvente de liceu, eliminate de la BAC pentru că aveau telefoane, au dat în judecată Inspectoratul și au câștigat

După a doua corectare, rata de promovare la Bacalaureatul de toamnă crește cu 3 la sută, dar este, chiar și așa, cea mai mică din 2018 încoace. Sesiunea abia încheiată a adus și un precedent.

Două absolvente de liceu, eliminate la examenul din vară pentru că aveau telefoane în timpul probei, au dat în judecată Inspectoratul școlar, iar instanța le-a anulat sancțiunea și au putut să își ia Bacalaureatul.

Încă 850 de absolvenți au trecut pragul mediei 6 și au reușit la bac, după contestații. Procentul general a urcat la 32,3%, dar rămâne cel mai scăzut din ultimii 6 ani.

Cea mai bună rată de promovare a fost în Caraș Severin, Argeș și Brăila.

S-a întâmplat în două cazuri, o absolventă din Iași și una din Hunedoara au fost prinse de supraveghetori cu telefoane mobile în timpul probelor. Conform protocolului, au fost date afară, cu interdicția de a participa la următoarele două sesiuni.

Ambele au dat în judecată inspectoratele județene. Și au câștigat! Judecătoria din Iași a emis decizia în 5 zile.

”Instanţa reţine… o sancţiune de natură administrativă extrem de gravă, ce presupune săvârşirea unei fapte ilicite, precum şi existenţa unei anumite forme de vinovăţie. Totodată, principiile generale de drept impun ca sancţiunea aplicată să fie proporţională, adică să corespundă formei de vinovăţie şi gradului de pericol social generat de fapta astfel săvârşită.”

Decizia Curții le-a permis ambelor fete să dea examenul în sesiunea de toamnă … și l-au luat, cu note mari.

Întrebat dacă cele două cazuri vulnerabilizează cumva normele care protejează examenele naționale de fraude, reprezentantul Ministerului Educației a afirmat că situațiile sunt punctuale și individuale, iar instanța nu a analizat legalitatea vreunui ordin de ministru, care să fie suspendat sau anulat. Așadar, regulamentul privind identificarea și pedepsirea cazurilor de fraudă la examen rămâne în vigoare.

Avocații care au analizat speța susțin însă că pozița ministerului e prea radicală. Dacă există un precedent, de la anul, toți candidații în aceeași situatie ar putea da in judecata inspectoratele.​

Inspectoratele școlare din Iași și Hunedoara nu au atacat cu recurs decizia de anulare a sancțiunii pentru încercare de fraudă.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *