Dezvăluiri

Cere să fie făcute angajări și la Termocentrala Rovinari

După ce în presă au apărut informații potrivit cărora la Sucursala Electrocentrale Turceni au fost făcut peste 20 de angajări, un lider de sindicat solicită să se întâmple același lucru și la Termocentrala Rovinari. Gabriel Căldărușe, președintele Sindicatului Mine Energie Oltenia, solicită ca șefii companiei să dea dovadă de responsabilitate și să recruteze personal pentru cea mai productivă termocentrală pe care o are producătorul de energie. Sindicalistul susține este nevoie de mai mulți oameni pentru o bună desfășurare a activității, mai ales că urmează să fie pornit grupul V și vine sezonul rece, iar CE Oltenia o să fie o piesă importantă în Sistemul Energetic Național. „Nu am nimic împotriva faptului că s-au făcut angajări la Termocentrala Turceni, dar trebuie să privim în ansamblu ceea ce înseamnă Complexul Energetic Oltenia. Probleme cu personalul sunt și la Termocentrala Rovinari, mai ales că urmează să fie pornit și grupul V. Eu zic că trebuie făcute și aici angajări pentru că există un deficit în acest sens”, a spus Căldărușe.

Probleme și în alte perimetre miniere

Lipsa de personal este o problemă cu care se confruntă cam toate carierele Complexului Energetic Oltenia. „Probleme cu personalul nu sunt doar la Rovinari și Turceni, în toate carierele miniere se întâmplă acest lucru”, a încheiat sindicalistul.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *