Să nu creadă cineva că în politică datoriile nu se plătesc. Probabil că acesta este și motivul pentru care unii politicieni se dau de ceasul morții să îi găsească „servici” lui Klaus Iohannis. Oare ce i s-ar potrivit lui Klaus, care, în afară de perioada de predat și de meditații, a cam uns-o în posturi la stat. Inclusiv la primărie, era doar de imagine, iar partea cu munca era executată de doamna viceprimar Aceasta nu era deloc nemțoaică. Era româncă get beget, jumătate dacă, jumătate romană. Nici vorbă de fibră germanică. Așadar, înflorirea Sibiului nu i s-ar datora neamțului neapărat. Acesta a beneficiat de faptul că are un nume cu o rezonanță aparte și românii sunt sensibili la chestiile germane: „durabile și eficiente”.
Ori nu a fost cazul lui Klaus Iohannis care este animat de o lene ancestrală. Se vede până în cea mai adâncă fibră a sa că nu îi place munca și că a avut un mare noroc în viață. Abia vorbește. Oare la ce oră se trezește dimineața? Cum ajungea la școală, când avea ore dimineața? Poate atunci era altfel. Omul acesta a trebuit să susțină examene, să fie prezent la anumite simpozioane și întâlniri cu șefi de stat. Cum o fi respectat programul pentru că nu s-a auzit că ar avea o sosie. Ci doar o soție care pare din ce în ce mai greu de întreținut. Altfel, nu se poate explica disperarea președintelui în funcție de a-și căuta un loc de muncă.
Și am avut anul acesta cel puțin destule situații în care s-au văzut disperările și încercările lui Klaus de a avea continuitate și după ce va pierde canapeaua și plapuma de la Cotroceni. Omul e învățat cu luxul, dar are și o nevastă destul de scump de întreținut. Poartă echipamente de mii de euro la fiecare apariție publică și astea costă. Doar a fost și încă mai este prima doamnă a țării. Oare care o fi fost obiectul de activitate al Domniei Sale? Cert este că și doamnei îi place mult luxul pentru că s-a plimbat destul cu avioanele de lux pe care președintele le-a închiriat și până la urmă, viitorul președinte ar trebui să ne arate cât ne-a costat Iohannis în cei 10 ani de Cotroceni. Probabil că bugetul pe 10 ani al administrației prezidențiale înseamnă pensiile minime a zeci de mii de oameni.
Iohannis a arătat că este chiar disperat, având în vedere că a tot vrut să ajungă la NATO și a frizat chiar penibilul, când a încercat acest lucru, fără să deruleze vreo negociere cu statele membre. Mai mult, a dat și sistemul de rachete cu gândul că va prinde postul de secretar general al NATO, dar lumea nu l-a luat în calcul. Deja toată Europa îl cunoaște, din moment ce nici la Comisia Europeană nu a fost dorit. A tot încercat să prindă un post la stat la NATO și la UE, cu gândul că va rămâne cu o leafă foarte mare, să poată să își satisfacă nevoia de lux.
Ca să prindă un post la NATO sau la UE a executat și acea porcărie de turneu african unde băștinașii i-au aruncat tabloul în baltă, să îi poarte noroc. S-a dus la fund și s-a dus și norocul. Tot la Cotroceni a rămas, și până în decembrie speră să mai prindă ceva vizite externe. Poate au mai rămas invitații de prin Africa, America de Sud sau Asia, unde nu a apucat să ajungă. Încă mai are la dispoziție 3 luni de zile și mai poate comanda câteva avioane de lux, să se mai plimbe pe banii statului.
Atât de disperat este, încât ar face orice ca să rămână pe un post bine plătit la stat. Adică unul de senator sau chiar de președinte al Senatului, care este de fapt, conform Constituției, al doilea om în stat. Și leafa de senator nu este una de neglijat, dar avem de-a face cu un om penibil și disperat să mai încaseze leafă de la stat, cu toate că se poate duce la pensie, pentru că are destulă avere. Să mai lase posturile la stat și pentru tineri. Dacă nu îi ajung banii, să îmbrace salopeta și să pună gresie și faianță, că se plătește bine. Meșterii au plecat din țară și manopera costă foarte mult.
