ce
Vânzări bune de energie electrică la Complexul Energetic Oltenia. Potrivit unor surse din cadrul administrației companiei energetice, se vinde la prețuri foarte bune pe Piața Zilei Următoare și pe Piața de Echilibrare. Astfel, cantitatea mai mică de energie produsă este vândută la prețuri mai mari și se realizează o compensare între producție și vânzările de energie electrică.
Dacă prețurile nu ar fi fost ridicate în ultimele luni ca urmare a lipsei de energie de pe piață, atunci Complexul Energetic Oltenia ar fi avut probleme serioase în a acoperi costurile și a se echilibra din punct de vedere financiar. În ultimele zile, ca urmare a creșterii producției de energie eoliană, prețurile s-au mai temperat. Complexul Energetic Oltenia funcționează însă în continuare cu un total de 3 grupuri energetice și poate să își acopere energia vândută în baza contractelor bilaterale.
Unul dintre liderii de sindicat din Complexul Energetic Oltenia, Dumitru Pîrvulescu, președintele Federației Naționale Mine Energie, afirma recent că nu este exclus ca 2024 să fie un nou an pe profit pentru compania energetică, ca urmare a prețurilor mari la energie. De acestea a profitat din plin și Complexul Energetic Oltenia. Cele mai mari prețuri s-au înregistrat pe Piața Zilei Următoare. Au fost perioade în care prețul unui megawat a trecut de o mie de euro.