Marcel Romanescu spune că înainte de debutul pandemiei de coronavirus zeci de oameni de afaceri s-au interesat de spațiile de la stadion. La Târgu-Jiu erau așteptați să vină și reprezentanții unuia dintre cele mai mari lanțuri de fast food din lume, Mc Donald’s. Primarul Târgu-Jiului susține că toți investitorii s-au speriat de pademia de COVID-19 și nu au mai închiriat spații în incinta arenei în care s-au investit aproximativ 25 de milioane de euro. Romanescu nu exclude ca spațiile să fie reevaluate și să fie scoase din nou la licitație. „Dacă până la începutul pandemiei aveam zeci de oameni de afaceri interesați de aceste spații, după ce a început pandemia m-a contactat o singură persoană ca să se intereseze. Contactele au fost foarte rare. Toată lumea s-a speriat de pandemie. Mă gândesc foarte serios să aleg momentul potrivit privind scoaterea din nou la licitație a spațiilor, pentru că nu s-a prezentat nimeni la licitația pentru primele spații. Evaluarea lor nu este făcută tocmai în regulă, ținând cont de situația în care ne aflăm în prezent. Evaluarea inițială a fost făcută pe timp de liniște, nu pe perioadă de criză. De aceea, sunt convins că nu vor fi foarte mulți doritori pentru aceste spații. Vom vedea cum va evolua pandemia în perioada următoare. Dacă se va prelungi, vom face o reevaluare a spațiilor și le vom scoate ulterior la licitație. Hotelul de 4 stele, construit în incintă, a fost folosit pentru carantinarea celor veniți din străinătate și este și acum spațiu de carantină, chiar dacă nu mai este nimeni găzduit aici”, a conchis Marcel Romanescu.
1 2.706
Reprezentantii McDonald’s Romania ce parere au?