Mulți oameni se confruntă cu pierderea documentelor importante sau a sumelor de bani. Totuși, documentele pot fi recuperate, chiar dacă acest proces implică adesea multă bătaie de cap și timp pierdut pe la ghișee, informează România TV.
Dacă ai pierdut cardul social emis prin programul „Sprijin pentru România”, acesta ți-a fost furat sau nu îl mai poți utiliza din cauza unui PIN uitat, emitentul cardului îți poate oferi soluții pentru a-ți recupera accesul cât mai repede.
Metode de a-ți recupera cardul pierdut pentru a intra în posesia voucherelor sociale din 2024
Dacă ai rătăcit cardul sau ți-a fost furat, primul pas este să anunți emitentul cardului: Edenred, Sodexo sau UP Romania. Poți face acest lucru fie apelând serviciul de Asistență Clienți, fie utilizând aplicația mobilă a emitentului.Un alt card va fi emis și trimis la adresa solicitantului în termen de 60 de zile de la momentul în care cardul a fost declarat pierdut.
Aceasta este o problemă frecvent întâlnită, iar soluția este să anunți emitentul – Edenred, Sodexo sau UP Romania. Poți face acest lucru fie contactând Serviciul de Asistență Clienți prin telefon sau e-mail, fie accesând opțiunea „reamintire PIN” din aplicația mobilă a emitentului.
Programul social „Sprijin pentru România” durează până la sfârșitul anului 2027. În 2024, sprijinul material, în valoare nominală de 250 lei, va fi oferit o dată la două luni. Este important să păstrezi cardul social și după finalizarea programului, în 2027, pentru a-l putea reutiliza în cazul în care programul va fi reluat în viitor.
Pe măsură ce cardurile sunt alimentate, autoritățile vor verifica dacă tichetele sunt utilizate în mod corespunzător.
Cine nu respectă aceste reguli se va confrunta cu amenzi de 2.600 de lei pentru persoanele fizice și 6.500 de lei pentru persoanele juridice.
De exemplu, cardurile sociale pot fi utilizate pentru a cumpăra produse alimentare precum carne, pâine, ulei, făină, zahăr, cafea, bulion, conserve, apă, legume și brânzeturi.