Electrocentrale Craiova SA are în plan să investească 2,63 milioane lei în servicii de asigurare a bunurilor, cu un contract ce va fi valabil timp de 12 luni, conform unui anunț de participare publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), informează Agerpres.
Potrivit caietului de sarcini, Societatea Electrocentrale Craiova trebuie să contracteze o poliţă de asigurare pentru bunurile mobile şi imobile ce constituie garanţia unui credit acordat de Exim Banca Românească.
Totodată, în document se precizează că Societatea Electrocentrale Craiova SA a realizat conformarea certificatelor de CO2, iar în scopul conformării a împrumutat certificatele necesare de la Complexul Energetic Oltenia SA (CEO SA), în baza unui contract.
„Garanţia împrumutului se realizează prin constituirea unei garanţii de 70 de milioane de euro, sumă depusă într-un cont Escrow la dispoziţia CEO SA. Cei 70 de milioane de euro provin dintr-un credit acordat Societăţii Electrocentrale Craiova SA de către Exim Banca Românească, iar garanţia pentru acest credit este constituită prin bunurile mobile şi imobile care trebuie asigurate. În această situaţie, este imperios necesar să se contracteze în regim de urgenţă o poliţă de asigurare pentru bunurile mobile şi imobile ce constituie garanţia creditului acordat de Exim Banca Românească până cel târziu în data de 11 noiembrie 2024”, se menţionează în anunţ.
Conform clauzelor contractului de ipotecă cu banca finanţatoare, Societatea Electrocentrale Craiova SA are obligaţia ca pe întreaga perioadă a creditului să asigure bunurile gajate la asigurători sau societăţi de asigurare.
„Se va întocmi o singură poliţă pentru toate bunurile. Poliţa de asigurare va fi cesionată în favoarea Exim Banca Românească SA în nume şi cont stat (creditor). Poliţa pentru asigurarea bunurilor mobile şi imobile asupra cărora s-a constituit ipoteca va acoperi atât riscurie de bază, cât şi riscurile extinse.”, se mai precizează în caietul de sarcini.Conform documentului, riscurile de bază sunt: incendiu, trăsnet, explozie, căderi accidentale de corpuri, prăbuşirea unui aparat în zbor sau părţi ale acestora, boom sonic (acţiunea directă a presiunii generate de spargerea zidului sonic de către o aeronavă).
Totodată, riscurile extinse sunt: cutremur, inundaţii/viituri, furtună, vijelie, uragan, tornade, grindină, ploaie, torenţială, prăbuşire/alunecare de teren, greutatea zăpezii/gheţii şi avalanşe de zăpadă, coliziune de vehicule inclusiv cele aparţinând asiguratului/utilizatorului, furt de componente, greve/revolte/tulburări civile/vandalism, furt de componente.