Actualitate

Investiție de peste 11 milioane de euro în județul Gorj

O investiție importantă de peste 11 milioane de euro va fi realizată în județul Gorj. Cel care se ocupă de implementarea proiectului investițional este Codruț Semănăru, consilier județean ales din partea PSD și persoana care a condus fabrica ucraineană din Bârsești de componente pentru sisteme de irigații. Acesta a precizat că s-a retras din managementul societății și că se ocupă de un proiect foarte important, care va asigura componente pentru un domeniu al construcțiilor. Investitorul a solicitat acordarea unui ajutor de stat pentru a demara investiția.

Județul Gorj beneficiază de o schemă de sprijin pentru începerea de noi activități economice, care poate ajunge până la 70 la sută din valoarea investiției.

„Am predat managementul celor care sunt acum la fabrică (n.r. – de la Bârsești). Îi mai consiliez pe anumite situații. Acum dezvolt un alt proiect în Gorj, o idee mai mare, ca producție și impact pe orizontală, de mare necesitate în România. Am optat pentru a aplica pentru o schemă de cofinanțare și suntem în analiză. În funcție de rezultat vom hotărî dacă vom face cu ajutorul împrumuturilor bancare sau alte fonduri. O să vedem când se va da rezoluția pe cerere depusă. Este voință, este dorință și în timp ce se analizează propunerea de proiect căutăm variante de finanțare. Sunt investitori români și 100% serioși. Este o investiție care se ridică la peste 11 milioane de euro“, a precizat Codruț Semănăru.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *