Primarul în funcţie al oraşului Buşteni, Mircea Corbu, a fost reţinut, joi seară, în dosarul în care o subalternă îl acuză că a agresat-o. Edilul este acuzat de influenţarea declaraţiilor şi instigare la mărturie mincinoasă în dosarul deschis după depunerea plângerii de către subalterna sa.
”Poliţiştii din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova au fost sesizaţi la data de 16 octombrie a.c. despre faptul că în staţiunea Buşteni, judeţul Prahova, un bărbat de 58 de ani, care îndeplineşte o funcţie de autoritate publică, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a agresat fizic şi verbal o femeie de 36 de ani, ce are calitatea de administrator al unei societăţi comerciale. În continuarea cercetărilor efectuate de către poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Prahova sub directa supraveghere şi coordonare a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia, referitoare la situaţia prezentată, faţă de bărbatul în cauză a fost dispusă, la data de 24 octombrie a.c., continuarea cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de purtare abuzivă, precum şi pentru săvârşirea infracţiunilor de influenţarea declaraţiilor şi instigare la mărturie mincinoasă. În urma probatoriului administrat faţă de bărbatul în cauză a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore”, anunţă, joi seară, oficialii Poliţiei Prahova.